Aceste îndrumări sunt proiectate să îi ajute pe angajatori și pe cei care își caută locuri de muncă să înțeleagă standardele de calitate ale Indeed. Indeed dorește să le ofere cea mai bună experiență celor care își caută un loc de muncă și înțelege faptul că există diferențe semnificative între diferitele industrii și piețe. Aceste diferențe sunt reflectate în felul în care implementăm aceste îndrumări, ele fiind adesea specifice industriei sau pieței. Nerespectarea acestor îndrumări poate afecta vizibilitatea locurilor de muncă pe site.
Politica privind locurile de muncă
Locuri de muncă și numai locuri de muncă
Indeed nu permite postări care nu sunt pentru locuri de muncă. Acestea includ, dar nu sunt limitate, la, oportunități de instruire și educație, oportunități de franșize, oportunități de marketing pe mai multe niveluri, solicitări de locuri de muncă de către candidați, locuri de muncă expirate și poziții care nu reprezintă un post liber specific al angajatorului.
Locuri de muncă corecte și detaliate
Indeed nu permite locuri de muncă cu informații înșelătoare, generice, greșite sau lipsă cu privire la poziție.
Locuri de muncă de la părți autorizate
Nu utilizați conținut care nu vă aparține, referitor la locuri de muncă. Indeed nu permite locurile de muncă venite din partea părților neautorizate să posteze în numele angajatorului. Fiecare loc de muncă ce apare pe Indeed trebuie să fie oferit de un reprezentant autorizat al companiei care dorește ocuparea unei poziții. Părțile terțe care recrutează în numele unui angajator trebuie să fie clar identificate ca atare, pentru a nu prezenta în mod eronat această relație în fața solicitanților de locuri de muncă.
Locuri de muncă primare
Indeed prețuiește conectarea solicitanților de locuri de muncă cu angajatorii și va căuta să conecteze aceste părți în cel mai direct mod cu putință. La Indeed, creăm parteneriate cu mulți furnizori de conținut pentru a aduce un conținut de calitate pentru solicitanții noștri de locuri de muncă, dar vom acorda prioritate versiunii de loc de muncă provenit direct de la angajator.
Locuri de muncă fără taxe
Indeed prețuiește oferirea de oportunități de locuri de muncă pentru solicitanții de locuri de muncă, fără costuri pentru angajați. Taxele sau formarea profesională obligatorie cu plată pentru solicitanții de locuri de muncă pot indica practici de angajare de tip agresiv.
Titluri și descrieri de calitate
Indeed prețuiește locurile de muncă cu titluri și descrieri detaliate, corecte și bine formatate. Nu includeți în titluri clickbaituri și detalii nelegate de locul de muncă. Descrierile locurilor de muncă ar trebui să ofere în primul rând detalii cu privire la rol și nu ar trebui să se concentreze pe informații irelevante despre companie.
Conținut inofensiv
Indeed prețuiește oferirea de experiențe de înaltă calitate pentru utilizatori pe site-ul nostru. Locurile de muncă, conținutul și mesajele ofensatoare și care îi expun pe cei care își caută un loc de muncă și pe angajatori la conținut vulgar, ilicit etc. încalcă aceste instrucțiuni.
*Precizări*
Locurile de muncă ce nu îndeplinesc standardele Indeed pot fi revizuite și pot necesita informații suplimentare din partea companiei angajatoare. Listările care se dovedesc a fi înșelătoare, care compromit experiența solicitantului de loc de muncă sau cele despre care nu suntem convinși că reprezintă un loc de muncă „real” pot fi eliminate cu totul din rezultatele căutării. Vă rugăm să rețineți: Indeed poate respinge sau elimina orice ofertă de loc de muncă și poate dezactiva contul oricărei companii, din orice sau din niciun motiv. Nu putem oferi toate motivele pentru care o ofertă de loc de muncă sau o companie poate fi eliminată și ne rezervăm întotdeauna dreptul de a elimina orice ofertă de loc de muncă, standard sau sponsorizată, în cazul în care considerăm că este în interesul nostru sau în interesul utilizatorilor noștri.